Province este un complex pentru evenimente construit în zona deluroasă, de sat, din nordul Timișoarei, în locul unor foste C.A.P-uri (Cooperative Agricole de Producție).
Pe o suprafață de 3 ha, desprins de lumea citadină, înconjurat doar de terenuri agricole și peisaje cu lanuri aurii și păduri de cireși, Province este locul unde evenimentele în aer liber și mesele festive creativ decorate vor fi prilej de răsfăț.
Am păstrat o parte din clădirile vechi ce datează din 1965 și le-am reabilitat, să râmână pata de istorie și specificul locului dar le-am dat o nouă utilitate.
Hambarul este singura clădire construită nou, al cărui proiect împrumută liniile unui hambar american, cu uși înalte și bârne la vedere. Este construit din lemn încleiat pentru a evita elementele metalice de îmbinare și deși pare o construcție ușoară, de vară, are toate utilitățile necesare pentru confortul celor ce aleg să petreacă la noi atât iarna cât și vara.
A doua locație pentru evenimente este fostul fânar al fermei, construit în anii 1981-1982 pe piloni prefabricați de ciment și bârne metalice creează un spațiu cu accente industriale care contrabalansează cu verdeața cățărătoare și copacii verzi din interiorul sălii, de unde și denumirea de Pavilionul verde.
A treia locație este Șura, folosită în trecut ca magazie pentru cereale și fânețe, este probabil, cea mai veche clădire a locului, păstrează în ea încă potcoavele cailor și o serie de utilaje folosite de meșterii fierari. Plafonul este din lemn vechi pe care l-am curățat să îi punem în valoare frumusețea iar pereții sunt din cărămidă zidită cu tinciul la vedere.
In mijlocul proprietății, cu intrare de pe o poartă rotundă, avem un ring de dans înconjurat de un podeț din lemn unde se pot ține evenimente exclusiv în aer liber, acoperiți doar de cer, stele și multele șiraguri luminoase. Pentru că vrem ca evenimentul dumneavoastră să fie reușit indiferent de condițiile climatice, Ringul se închiriază doar împreună cu Șura sau cu Pavilionul verde, în funcție de numărul de invitați. De asemenea, dacă doriți un eveniment care să depășească 500 de persoane, putem să îl gândim în jurul ringului și păstrăm pentru back-up, toate celelalte locații.
Partea de apus a dealului are ruinele unui fost grajd în ale cărui adăpătoare am plantat flori, iederă și am creat arcade de visteria (salcâm mov) și lonicera (caprifoi – pentru miros îmbătător în serile de vară) sub care pot avea loc cununii, mese festive și tot felul de bucurii.
Astfel, pentru anul 2022, punem la dispoziție locuri de vis pentru evenimentele dumneavoastră:
- Hambar (capacitate maximă 240 persoane)
- Șura (capacitate maximă 120 persoane)
- Pavilionul verde (capacitate maximă 260 persoane)
- Ring (nelimitat).
- Arcade (capacitate maximă 150persoane)
Vă invităm cu drag la noi!